Angajații Complexului Energetic Oltenia ar putea intra în concediu fără plată pentru două zile, până la finalul anului, conform unor informaţii apărute în presa locală. Compania ar urma să ia această măsură pentru a asigura fondurile necesare menţinerii angajaţilor încadraţi pe perioadă determinată, ale căror contracte vor fi prelungite din nou, de la 1 iulie.
Minerii şi energeticienii au reacţionat dur la aceste informaţii, pe paginile de socializare:
- „Dacă vom fi trimiși în fără plată, sper să ne retragem toți din sindicate. Nemernicii au știut de la negocieri că vom fi trimiși în fără plată.”
- „Dacă și de data asta sindicatele își bat joc de noi, înseamnă că e grav. Cea mai recentă prosteală este, acum, cu Rusaliile. Cu sărbătorile plătite 100%. Înțelegere între sindicate și administrație. Le era frică că luăm bani prea mulți.”
- „Mai bine ați trimite anumiţi pensionari care taie frunză la câini, pile sindicaliste și pe cei care au fost aduși pe nepotisme, favoritisme și ce-o mai fi.”
- „Păi, dacă toate fufele de la birouri și miile de persoane TESA, care taie frunză la câini, ar fi trimiși acasă două zile, s-ar face o economie cât pentru un an de zile, pentru că oricum, dacă ar fi trimiși acasă o lună în concedii fără plată, absolut nimeni nu le-ar simți lipsa! Vă mai văitați dracului că n-aveți suficient cărbune și tocmai pe cei care-l produc îi trimiteți în concediu fără plată, nu și putorile inutile de la birouri!”
- „Să dea afară toate fufele şi lichelele care nu fac nimic şi lăsaţi voi concediu fără plată! Treziţi-vă dragi colegi la realitate! Plătiţi la sindicat peste 100 de lei pe lună, pentru ce? Pentru nimic, nu vă ajută cu nimic cu banii ăia luaţi o hăinuţă la copiii voştri!”