07:15 Autorităţile, în alertă în judeţele vizate de codul portocaliu. Două elicoptere dotate cu troliu, prealertate

Capacitatea operaţională va fi crescută în judeţele aflate sub avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt şi vor fi prealertate două elicoptere dotate cu troliu şi echipament necesar, a anunţat sâmbătă, în cadrul unei videoconferinţe pe tema avertizărilor meteorologice şi hidrologice emise pentru perioada următoare, şeful DSU, Raed Arafat.

Acesta a afirmat că va fi menţinută în permanenţă legătura cu personalul MAI prin intermediul sistemului de videconferinţă, fiind asigurată astfel o coordonare eficientă şi rapidă a intervenţiilor.

În cadrul videoconferinţei, care a fost convocată de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, au fost analizate măsurile preventive şi de intervenţie implementate până în prezent în fiecare judeţ aflat sub incidenţa codului portocaliu, precum şi acţiunile necesare pentru a răspunde eficient eventualelor situaţii de urgenţă ce ar putea apărea în urma fenomenelor meteorologice prognozate.

Fiecare judeţ a prezentat stadiul actual al măsurilor luate, incluzând dispunerea serviciului de permanenţă la nivelul primăriilor, realizarea unei evidenţe a persoanelor vulnerabile şi cu dizabilităţi care ar putea avea nevoie de sprijin, verificarea constantă a situaţiei din teren şi monitorizarea râurilor şi zonelor potenţial inundabile.

Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat importanţa acordării unei atenţii sporite avertizărilor hidrologice, reiterând faptul că este esenţial să se menţină permanent legătura cu unităţile administrativ-teritoriale şi să se asigure funcţionarea staţiilor de comunicare. De asemenea, s-a discutat necesitatea dispunerii unor măsuri speciale în ceea ce priveşte traseele turistice din zonele montane, în cazul în care situaţia o va impune.

Articole similare:

Federaţia Română de Minifotbal a devenit membră a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Federaţia Română de...

Radu Miruță, ministrul Economiei, anunță ”o mică veste bună pentru Gorj”. Guvernul a alocat peste 800.000 de...

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat, luni, în Parlament, cu doar 134 de voturi favorabile....

Primarii așteaptă pachetul doi de măsuri fiscale, care va viza administrația publică locală. Unii, însă, nu cred...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: