07:04 Cu cât cresc alocaţiile pentru copii de la 1 ianuarie

[post-views]

Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025.

„Alocațiile vor crește, din 2025, cu 10,4%, cu inflația (calculată de INS, n.r.). Asta înseamnă că, după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor, care sunt peste 2 ani, vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și pentru ale celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, citată de Antena3.

La începutul anului 2024, alocațiile au crescut cu 13,8%, la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale. Părinții copiilor până în 2 ani şi ai celor cu handicap, cu vârste de până la 18 ani, au primit, în acest an, 719 lei în fiecare lună.

OUG 126/2021 a stabilit că, începând cu ianuarie 2023, alocațiile se majorează anual, în corelație cu inflația.

Articole similare:

Cea mai lungă pârtie de schi din România, în lungime de 8,2 kilometri, a fost deschisă în...

[post-views]

Autoritățile locale din comuna Polovragi lansează un apel umanitar pentru sprijinirea mamei și a celor trei copii,...

[post-views]

Mai multe persoane au fost ”rănite uşor”, joi, după ce un tren de periferie a fost lovit...

[post-views]

Guvernul pregătește o nouă formulă de finanțare a primăriilor. Într-un comunicat de presă, transmis miercuri, se precizează...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: