RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Vedetele care şi-au pierdut casele în incendiile devastatoare din Los Angeles

Incendiile de vegetaţie, care ard în Los Angeles şi în împrejurimi, au distrus casele mai multor celebrităţi, printre care Billy Crystal, Mandy Moore şi Paris Hilton, scrie AP.

Pompierii californieni se luptă cu incendiile provocate de vânt care distrug casele, blochează drumurile în timp ce zeci de mii de oameni au fugit şi solicită resursele, incendiile arzând de miercuri fără a fi controlate.

Crystal şi soţia sa, Janice, au emis, miercuri, o declaraţie în care spun că locuinţa lor de 45 de ani din cartierul Pacific Palisades a fost pierdută.

„Janice şi cu mine am locuit în casa noastră din 1979. Ne-am crescut copiii şi nepoţii aici. Fiecare centimetru din casa noastră a fost umplut cu dragoste. Amintiri frumoase care nu pot fi luate. Avem inima frântă, desigur, dar cu dragostea copiilor şi prietenilor noştri vom trece peste asta”, au scris soţii Crystal.

Cartierul lor este o zonă de deal de-a lungul coastei, presărată cu reşedinţe ale celebrităţilor şi amintită de Beach Boys în hit-ul lor din anii 1960 „Surfin’ USA”. În graba frenetică de a ajunge în siguranţă, şoselele au devenit impracticabile, atunci când zeci de oameni şi-au abandonat vehiculele şi au fugit pe jos, unii cu valize.

Cu mai puţin de 72 de ore înainte, cele mai mari vedete de la Hollywood se adunaseră pentru a păşi pe covorul roşu al Globurilor de Aur, primul eveniment major al sezonului exuberant şi, pentru mulţi, triumfător al premiilor. Revelaţia sezonului premiilor a fost repede stinsă. Premierele „Better Man” şi „The Last Showgirl” au fost anulate, nominalizările la premiile Screen Actors Guild au fost anunţate prin intermediul unui comunicat de presă, în loc să fie făcute în cadrul unui eveniment live, iar evenimentele de weekend, precum premiile AFI, au fost anulate preventiv.

Nominalizările pentru premiile Oscar sunt, de asemenea, amânate cu două zile, până la 19 ianuarie, iar Academia de Film a prelungit perioada de votare pentru a veni în întâmpinarea membrilor afectaţi de incendii.

Vedete care şi-au pierdut casele în incendiile de vegetaţie

Mandy Moore şi-a pierdut casa din cartierul Altadena de lângă Pasadena.

„Sincer, sunt în stare de şoc pentru tot ce au pierdut atât de mulţi, inclusiv familia mea. Şcoala copiilor mei a dispărut. Restaurantele noastre preferate. Atât de mulţi prieteni şi persoane dragi au pierdut totul”, a scris actriţa pe Instagram, într-o postare care a inclus video cu străzi devastate în suburbia de la poalele dealului.

„Comunitatea noastră este distrusă, dar vom fi aici pentru a reconstrui împreună. Trimitem dragoste tuturor celor afectaţi şi celor din prima linie care încearcă să ţină situaţia sub control”, a scris Moore.

Elwes, starul din „The Princess Bride” şi numeroase alte filme, a scris, miercuri, pe Instagram că familia sa este în siguranţă, dar că locuinţa lor a ars în incendiul de pe coasta Palisades.

„Din păcate, ne-am pierdut casa, dar suntem recunoscători că am supravieţuit acestui incendiu cu adevărat devastator”, a scris Elwes.

Paris Hilton a postat un videoclip pe Instagram şi a spus că acesta include imagini din casa ei distrusă din Malibu.

„Această casă a fost locul în care am construit atât de multe amintiri preţioase. Este locul unde Phoenix a făcut primii paşi şi unde am visat să construim o viaţă întreagă de amintiri cu London. Distrugerea este inimaginabilă. Să ştii că atât de mulţi se trezesc astăzi fără locul pe care l-au numit acasă este cu adevărat sfâşietor”, a scris ea.

Jamie Lee Curtis a declarat, miercuri, pe Instagram că familia ei este în siguranţă, dar a sugerat că şi cartierul ei şi posibil casa ei sunt în flăcări. Ea a spus că mulţi dintre prietenii săi şi-au pierdut casele.

„Este o situaţie terifiantă şi sunt recunoscătoare pompierilor şi tuturor bunilor samariteni care ajută oamenii să se îndepărteze din calea flăcărilor” a afirmat actrița.

Alte vedete care au case în zonă sunt Adam Sandler, Ben Affleck, Tom Hanks şi Steven Spielberg.

Mulţi aşteaptă să afle dacă locuinţele lor au supravieţuit flăcărilor.

Peste 1.000 de structuri, majoritatea locuinţe, au fost distruse, iar peste 130.000 de persoane se află sub ordine de evacuare în zona metropolitană, de la Coasta Pacificului în interior până la Pasadena, un număr care continuă să se modifice pe măsură ce apar noi incendii.

Articole similare:

Ultima oră:

Alte articole:

Evenimente recomandate:

„One Step to Infinity. Brâncuși – UNESCO 2024”

Este ziua în care operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu vor fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plasare produse:

INFINIT HITS: