Este ultima săptămână de contract pentru cei 1800 de mineri și energeticieni încadrați pe perioadă determinată, de 6 luni, în Complexul Energetic Oltenia. Conform unor informații apărute în presa locală, abia joi ar urma să se ia o decizie în privința lor.
Câteva sute ar putea pleca. Este vorba despre cei cu abateri disciplinare, ori cei care lucrează în carierele ce urmează să fie închise. Jan Popescu, președinte executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, spune că, în bazinul Rovinari, activitatea nu va putea fi desfășurată fără noii angajați.
”Vom face tot ce depinde de noi ca aceste contracte să fie prelungite o perioadă mai lungă de timp” spune Popescu.
Jan Popescu afirmă că sunt așteptați în bazinul Rovinari minerii din carierele care sunt la un pas de închidere, cum ar fi Lupoaia sau Husnicioara.
”Nici Termocentrala Rovinari nu are personalul necesar, ne mai trebuie, îi așteptăm pe acești colegi. Avem un contract colectiv de muncă ce spune că, pe o distanță de 60 de kilometri, unitatea le asigură transport” declară sindicalistul.