Sute de hectare de culturi agricole au fost distruse de grindina de mari dimensiuni căzută, joia trecută, în sud-vestul județului Gorj.
Un singur fermier are circa 100 de hectare de culturi făcute praf. Altuia i-au fost distruse toate cele 6 solarii pe care le deține. Autoritățile evaluează pagubele și urmează să trimită solicitare de acordarea de despăgubiri către Ministerul Agriculturii și Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Valentin Priporeanu, directorul Direcției Agricole Gorj, spune că, în anii trecuți, li s-au mai acordat despăgubiri fermierilor din județ, după ce culturile au fost afectate de secetă.