Brian Molko, solistul trupei Placebo, este acuzat de defăimare după ce a spus, în italiană, despre Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, că este „de rahat, fascistă, rasistă”, în timp ce cânta la un festival din Torino în 2023, relatează The Guardian.
În august 2023, Meloni l-a dat în judecată pe Molko din cauza comentariilor. Procurorii au deschis ulterior o anchetă privind afirmaţiile şi l-au acuzat pe Molko de „sfidarea instituţiilor”.
Luni, Ministerul Justiţiei din Italia a permis procurorilor din Torino să meargă mai departe cu procedurile judiciare. Defăimarea guvernului, parlamentului, instanţelor sau armatei italiene atrage după sine o amendă de până la 5 000 de euro şi o trimitere directă în judecată.
Deşi defăimarea publică în Italia poate atrage o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani, un purtător de cuvânt al ministrului Justiţiei Carlo Nordio a declarat că este puţin probabil ca Molko să primească o pedeapsă cu privare de libertate.
Un purtător de cuvânt al formaţiei a declarat că nu va face niciun comentariu.
Meloni conduce partidul naţionalist Fratelli di Italia şi coaliţia de extremă-dreapta care conduce ţara din 2022 şi a urmărit politici dure privind imigraţia, avortul şi creşterea copiilor de acelaşi sex. Ea s-a alăturat, recent, figurilor de extremă dreapta la inaugurarea lui Donald Trump.
Partidul său a interzis, recent, sarcinile surogat, punându-i pe cei care pleacă în străinătate pentru a avea copii prin acest mod pe picior de egalitate cu teroriştii, pedofilii şi criminalii de război – aparent ca parte a poziţiei homofobe a partidului – dar ignorând faptul că 9 din 10, din cele 250 de cupluri italiene care caută în fiecare an sarcini surogat în străinătate, sunt heterosexuale. În septembrie, nepoata dictatorului italian din timpul războiului, Benito Mussolini, a declarat că părăseşte Fratelli di Italia pentru că este prea de dreapta.
În mai, filosoful Donatella Di Cesare, care a fost dat în judecată de cumnatul lui Meloni pentru că a comparat unul dintre discursurile sale cu Mein Kampf al lui Hitler, a afirmat că guvernul său foloseşte în mod strategic procesele de defăimare pentru a reduce la tăcere intelectualii publici. Primul an de mandat al lui Meloni a înregistrat cel mai mare număr de procese împotriva participării publice, potrivit Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European.
Molko a format Placebo în 1994. Trupa britanică de rock este cunoscută pentru aspectul său androgin şi versurile în care discută despre sexualitate, consumul de droguri şi sănătatea mintală. Single-ul lor Nancy Boy a ajuns pe locul 4 în Marea Britanie în 1997. Cel mai recent album al lor, Never Let Me Go, a fost lansat în 2022.