Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a trimis o scrisoare către conducerea Complexului Energetic Oltenia, prin care cere reducerea cheltuielilor salariale cu 20%. Acest aspect, dar și ordonanța ”trenuleț” ar putea duce la grevă generală în sistemul energetic național, spune Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.
Liderul sindical afirmă că este „o chestiune de neseriozitate” faptul că, în interval de câteva zile, guvernul și-a modificat propriile decizii, luate prin memorandumul care scutea CEO de la măsurile de austeritate. Din cauza ordonanței ”trenuleț”, o treime dintre mineri nu va primi voucher de vacanță.
Pîrvulescu consideră că nu este normal ca guvernul să-și sancționeze, prin măsuri de austeritate, și companiile care sunt pe profit și, practic, susțin bugetul statului. Liderul FNME și-a pus secretarul general să consulte sindicatele în privința strângerii de semnături pentru greva generală și așteaptă răspunsul până la finalul acestei luni.
Dumitru Pîrvulescu mai spune că administrația Complexului Energetic Oltenia a primit o solicitare de la minister să-și reducă cu 20% cheltuielile salariale. Ce va însemna acest lucru pentru mineri și energeticieni încă nu se știe. Răspunsul trebuie trimis până joia viitoare. Sindicatele sunt, însă, nemulțumite.
”Vedem ce facem, nu putem sta nepăsători în fața unor indivizi care au adus țara aici” declară președintele FNME.