O salină va funcționa în fosta școală din satul Curtișoara, component al orașului Bumbești-Jiu.
În această perioadă, clădirea este reabilitată, gradul de execuție a lucrărilor depășind 60%. Aici va fi făcut un centru de recuperare, care va fi o extensie a secției din Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu.
Primarul Constantin Bobaru spune că și-a dorit să facă o salină în localitate, pentru că în Gorj mai există doar una, la spitalul de la Dobrița, și sunt mulți oameni care au nevoie de recuperare după diverse afecțiuni respiratorii.