Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu și liderul organizației PSD Târgu-Jiu, Adrian Dăianu, nu vor participa la congresul partidului din data de 24 august.
Romanescu afirmă că și-a făcut o rezervare pentru weekendul respectiv și că municipiul va fi reprezentat, la alegerile interne, de viceprimarul Bogdan Bejinaru. În privința absenței lui Adrian Dăianu, Marcel Romanescu spune că acesta a ținut cont de faptul că PSD are 50 de primari în județ, iar numărul de delegați este puțin peste acest număr.
Marcel Romanescu neagă speculațiile că absența sa și a lui Adrian Dăianu de la Congresul PSD are legătură cu ceea ce s-a întâmplat la alegerile locale din 9 iunie, ”vechii pesediști” fiind acuzați că nu i-au acordat votul. Primarul spune că se va implica la alegerile prezidențiale și parlamentare și că speră la un scor mai bun ca la locale.