Pandurul: S-a pensionat unul dintre cei mai vocali lideri de sindicat din energie. A ieșit la pensie unul dintre cei mai vocali lideri de sindicat din Complexul Energetic Oltenia. Manu Tomescu a ieșit din câmpul muncii după mai bine de trei decenii lucrate în Termocentrala Rovinari. Pe rețelele de socializare, colegii i-au urat pensie lungă și sănătate. „Ești și vei rămâne un erou în istoria Complexului Oltenia”, este unul dintre mesaje. „E un simbol al unor oameni care au luptat și luptă pentru o cauză dreaptă, pentru drepturi de care beneficiază mii de muncitori, chiar și cei care nu merită. Mă înclin în fața ta, Manu și îți doresc sănătate și pensie lungă. Noroc bun”, e un alt mesaj. Când și-a depus dosarul de pensionare, Tomescu a declarat că nu va mai rămâne în sistem nici ca lider de sindicat.
Gorjonline: Ce se întâmplă cu greva generală anunțată de sindicaliștii din CE Oltenia. Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor lua o decizie, în această săptămână, în privința unei posibile greve generale. Liderii de sindicat au organizat deja două proteste la București la care au participat câteva sute de angajați ai companiei energetice, nemulțumirea acestora fiind legată de noua lege a pensiilor, care îi dezavantajează pe mineri și energeticieni, în momentul în care părăsesc sistemul. Acțiunile de protest nu s-au încheiat însă cu un rezultat pozitiv pentru oameni, iar reprezentanții salariaților au anunțat că se pregătesc de greva generală. Totuși, o decizie în acest sens va fi luată spre sfârșitul acestei săptămâni pentru că, liderii de sindicat ar putea avea o întâlnire pe această temă cu premierul României, Marcel Ciolacu.
Impact în Gorj: O nouă intersecție cu sens giratoriu pe un drum național din județul Gorj. Un sens giratoriu va fi amenajat la intersecția dintre DN67 și DN67C (Transalpina), în localitatea Bengești-Ciocadia, o zonă cu trafic intens, mai ales iarna, când turiștii se îndreaptă către stațiunea Rânca. În plus, drumul face legătura și cu orașul Novaci. Acest sens giratoriu va contribui la fluidizarea circulației, o măsură stabilită în urma unor expertize realizate de drumari, care au concluzionat că este necesar pentru siguranța și eficiența traficului. Drumul Național 67 face legătura cu Râmnicu Vâlcea, Pitești și capitala.
Sabotorii: Pași importanți pentru parcul industrial de la Bălești. Consilierul județean PSD Anca Bordușanu a anunțat că încă două societăți mari din România doresc să vină să-și desfășoare activitatea în parcul industrial de la Bălești. Până în acest moment, au fost semnate contracte cu patru firme. „S-au făcut pași importanți pentru parcul industrial de la Bălești în sensul că terenul este sub administrarea Consiliului Județean, iar Consiliul Județean va depune pe Fondul de Tranziție Justă un proiect pentru utilitățile parcului respectiv. S-au semnat patru contracte cu firme mari din România care își vor desfășura activitatea în parcul industrial de la Bălești și mai sunt încă două mari societăți care vor să vină aici pentru a desfășura activități. Atenție, nu vorbim aici de servicii, vorbim de producție! Toți cei șase investitori vor crea locuri de muncă pentru județul nostru!”, a declarat Bordușanu.
Gorjeanul: Un fost angajat al CE Oltenia a sesizat procurorii, după ce a fost victima unui accident rutier. Un gorjean în vârstă de 56 de ani, victimă a unui accident rutier petrecut luna trecută pe raza comunei Fărcășești, acuză agenții de poliție care au făcut cercetarea cazului la fața locului de faptul că întârzie predarea dosarului către procurori și crede că se dorește o încadrare juridică mai blândă a bărbatului care l-a lovit cu mașina. Constantin Roșianu este un pensionar din comuna Fărcășești. Omul a fost angajat al Complexului Energetic Oltenia și și-a desfășurat activitatea în Cariera Pinoasa, până acum doi ani când a ieșit la pensie. Necazul s-a abătut pe capul său luna trecută când, în dimineața zilei de 23 octombrie, se afla pe jos pe raza satului Timișeni din comuna Fărcășești, iar un individ care se afla la volanul unei mașini l-a acroșat. Ulterior, omul a ajuns la spital, însoțit de polițiștii de la secția nr. 5 Rovinari, fiind consultat atât de cadrele medicale de la Spitalul Orășenesc Rovinari, cât și de cei de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Roșianu spune că, medicii au constatat faptul că are clavicula ruptă și necesită între 30 și 35 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu. Acum, victima susține că de la producerea accidentului și până în prezent, agenții secției de poliție din Rovinari nu l-au chemat să dea nicio declarație și s-a prezentat voluntar doar ca să depună actele medicale în vederea continuării cercetărilor. Săptămâna trecută, bărbatul s-a adresat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu unde a depus o plângere la adresa celui care l-a lovit cu mașina.