Impact în Gorj: A fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din județul Gorj. Este dotat cu baterii de stocare. Compania turcească Saves a deschis cel mai mare parc fotovoltaic din județul Gorj și unul dintre cele mai mari din România în localitatea Cojani, din orașul Târgu Cărbunești. Valoarea investiției este de aproximativ 20 milioane de euro. Este vorba de un parc fotovoltaic cu o capacitate de 20 MW, care are și o instalație de stocare a energiei de 3 MW. Compania care a făcut această investiție este una dintre cele mai mari din Turcia, cu un portofoliu format din parcuri solare și din unități care produc energie eoliană. Au decis să investească în acest proiect, finanțat cu fonduri europene nerambursabile. ”Nu doar că vom produce energie verde și vom ajuta consumatorii să aibă parte de prețuri mai bune la energie, dar vom fi și un ajutor pentru Transelectrica“, a spus Laura Ciuhu, reprezentant al Lara Business Energy, dezvoltatorul proiectului.
Gorjeanul: Un fals avocat din Gorj, cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale și viol. Un bărbat de 62 de ani, din comuna Cătunele, se află de mai multe luni în spatele gratiilor, fiind cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni precum racolare de minori în scopuri sexuale și viol asupra unui minor în formă continuată. Sexagenarul s-a pretins a fi avocat și s-a apropiat de-a lungul timpului de mai multe femei spre obținerea de favoruri. Ulterior, oamenii legii au aflat că Gheorghe Mogoșanu a ademenit o adolescentă de 14 ani pe care a violat-o. Acesta a chemat-o pe minora din Cătunele la domiciliul său, sub pretextul de a-i oferi meditații școlare. Bărbatul a recurs și la șantaj după ce a fotografiat-o pe adolescentă în ipostaze indecente.
Gorjonline: Nemulțumiri în rândul ”determinaților”! Peste 1800 de angajați, care au contracte pe perioadă determinată la Complexul Energetic Oltenia, sunt nemulțumiți că nu și-au primit anumite drepturi financiare. După prelungirea activității în cadrul companiei, oamenii au sperat că vor beneficia și de banii pentru voucherele de vacanță, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Ar fi trebuit să primească ultima tranșă din cele 3000 de lei, adică, 750 de lei, conform contractului colectiv de muncă. „Vă spun sincer, nu au fost virate sumele respective. Ne-au spus că o să primim banii de săptămâna trecută, însă nu s-a întâmplat acest lucru. Înțelegem că sunt probleme la companie, dar să nu ne mintă. Noi, ăștia care dăm la lopată, nu plecăm în țările calde!”, a declarat un angajat al Sucursalei Electrocentrale Rovinari.
Pandurul: Nevoiți să demonstreze cu acte că au lucrat în producție. Mai mulți foști salariați ai Complexului Energetic Oltenia sunt nevoiți să demonstreze în instanță că au lucrat în producție și ca atare beneficiază de legea dată în 2021, care a redus vârsta de pensionare la 52 de ani pentru cei care au muncit în cariere miniere sau termocentrale pe cărbune. Simple adeverințe emise de CE Oltenia nu sunt întotdeauna suficiente. În unele cazuri, Tribunalul Gorj cere și alte documente, cum i s-a întâmplat zilele trecute unui salariat. Obligația de a depune actele la dosar revine Complexului Energetic Oltenia, nu salariatului. Și nu este singurul caz. Din păcate, pentru completarea dosarului, salariații au de așteptat câteva luni până la următorul termen de judecată. Sunt sute de oameni plimbați prin instanțele din Gorj, dar și din alte județe din țară.