Sabotorii: Banii CEO, 70 de milioane de euro, se duc la Craiova într-o gaură neagră. Se pregătește închiderea completă a companiei din Gorj. Nu se înțelege exact cum o companie de stat, Complexul Energetic Oltenia, cu un picior în groapă, cu un plan de restructurare care-i va aduce închiderea, poate să împrumute o altă societate a statului, în condițiile în care CEO, la rândul lui, a primit un ajutor de stat pentru a-și putea plăti certificatele de carbon. Ei bine, uite că se poate, anunță deputatul Radu Miruță, lider al USR Gorj, care dezvăluie că afacerea este deja semnată, iar 70 de milioane de euro vor lua drumul Electrocentrale Craiova, fostă sucursală a CEO, pentru plata certificatelor CO2.
Gorjonline: Contractele ”determinaților” au ajuns la subunitățile CE Oltenia! Când urmează să le semneze. Cei aproximativ 2000 de angajați cu contracte de muncă pe perioadă determinată vor semna prelungirea activității în cadrul Complexului Energetic Oltenia în zilele următoare. Administrația companiei a aprobat, în ședința de directorat de joi, prelungirea contractelor, iar în cursul zilei de luni, documentele au ajuns la subunități. Începând de astăzi, vor ajunge pentru a fi semnate de către minerii și energeticienii care se regăsesc în această situație. Contractele de muncă le-au fost prelungite angajaților pentru încă șase luni, după ce ultima dată au primit o prelungire a activității de doar trei luni.
Pandurul: Patru investitori mari la Bălești. Patru firme au încheiat deja contracte pe șapte din cele zece hectare de teren câte are Parcul Industrial de la Bălești – Gorj. Toți cei patru investitori au depus proiecte de finanțare prin Fondul de Tranziție Justă (FTJ), pentru a da drumul liniilor de producție de la Bălești. Valoarea totală a investițiilor care vor fi făcute aici este de 31 de milioane de euro. Este vorba de construirea unor fabrici de producție în care vor lucra câteva sute de gorjeni, promit investitorii. ”Avem deja patru firme care au semnat contract de superficie pentru o suprafață de 7 hectare de teren. Toți cei patru investitori au depus și solicitări pentru finanțări prin Fondul de Tranziție Justă, iar unul are și buget propriu pentru a demara investiția, însă așteaptă să vadă dacă va primi sau nu bani prin FTJ. Acesta mai are dezvoltată în Europa o capacitate de producție. Una din cele patru societăți este din Gorj, iar restul trei din România, dar una are și acționariat străin”, a declarat Eftemie Popescu, directorul Parcului Industrial.
Impact în Gorj: Rețea de gaze în comuna Dragotești. A fost înființată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară. Comunele Dragotești și Bolboși au constituit o asociație de dezvoltare intercomunitară, care are ca prim obiectiv introducerea rețelei de gaze în cele două localități. Hotărârea judecătorească privind înființarea asociației a fost emisă de către instanța de judecată. „Introducerea rețelei de gaze este un proiect pentru care am obținut finanțare europeană. Urmează să fie realizat proiectul tehnic, după care, anul viitor, va avea loc licitația pentru introducerea conductei de gaze. Rețeaua de gaze va fi introdusă în cele două comune. Noi ne dorim ca rețeaua de gaze să ajungă în toate satele. Este o investiție de amploare, care va fi realizată în localitatea noastră“, a spus primarul comunei Dragotești, Vili Pasăre.