Impact în Gorj: Începe construcția primului lot din cele 600 apartamente pentru tineri. Proiectul tehnic, finalizat. A fost finalizat proiectul tehnic al primelor locuințe pentru tineri, de la Târgu Jiu. Societatea care a câștigat licitația pentru realizarea primului lot din cele 600 de apartamente, în cartierul Narcise, a prezentat machetele, la sediul Primăriei Târgu Jiu. În perioada următoare se va da autorizația de începere a lucrărilor, iar, în luna septembrie, acestea vor demara. ”Locuințele sunt parter, etaj 1 și mansardă. Fiecare apartament va avea câte două camere (living, dormitor), bucătărie, baie. Ele au fost împărțite în patru categorii, în funcție de natura terenului. Fundațiile sunt de tip continue”, a spus Andrei Roșulescu, reprezentantul firmei constructor. Lotul pentru care a fost deja finalizat proiectul tehnic are 70 de blocuri, a câte 6 apartamente.
Sabotorii: Cu cine fac cei din AUR alianțe în consiliile locale. Liderii organizației AUR Gorj nu au stabilit cu ce partide politice vor face majorități în consiliile locale, însă dau asigurări că vor vota pentru binele cetățenilor. Președintele AUR Gorj, Ionelia Priescu, afirmă că i-a îndemnat pe colegii săi, care au fost aleși în luna iunie, să voteze toate proiectele care sunt bune pentru comunitate. „Vor trebui să fie oameni, care să aibă discuții cu ceilalți, în așa fel încât proiectele bune pentru comunități să poată să fie implementate. Asta este ce îmi doresc eu și așa i-am încurajat pe colegii mei” a declarat Priescu. AUR Gorj a obținut trei posturi de primari la alegerile locale, la Căpreni, Stoina și Stejari, însă nu și majorități simple în consiliile locale din aceste localități.
Gorjonline: Contracte pentru trei parcuri fotovoltaice anunțate de CEO. Complexul Energetic Oltenia va încheia contracte pentru dezvoltarea viitoarelor parcuri fotovoltaice. Se are în vedere semnarea de contracte pentru dreptul de superficie între CEO și trei societăți care vor construi parcurile fotovoltaice. Acestea sunt: Parc Industrial Rovinari Est, Solarist Tismana 2, Parc Industrial Tismana 1. Firmele au fost înființate împreună cu OMV Petrom. Contractul de superficie va viza un teren de aproape 60.000 de metri pătrați pentru trasee de cabluri, linii electrice și stația de delimitare. Contractul de superficie va fi încheiat pe 49 de ani, cu prelungire pe 49 de ani. Un al doilea contract de superficie vizează stația de ridicare comună. Durata contractului de superficie va fi tot de 49 de ani, cu prelungire pe încă 49 de ani. Prețul superficiei va fi impozitul pe teren stabilit de consiliul local din zonă, plus o marjă de profit de 10%. CE Oltenia va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW. Investițiile totale se ridică la peste 400 milioane de euro, iar prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu 30%.
Gorjeanul: Concurs pentru șefia a două instanțe din Gorj. Consiliul Superior al Magistraturii organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 127 de funcţii de preşedinte vacante sau care urmează a se vacanta până la data de 9 ianuarie 2025, inclusiv, la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii și instanțele militare. În Gorj va fi concurs pentru șefia judecătoriilor din Motru și Novaci. Cele două funcții sunt vacante, fiind ocupate prin delegare de judecătorii Ștefan Aldulescu (Motru) și Elena-Larisa Bucur (Novaci). Judecătorii interesați să participe la concurs se pot înscrie până la 11 septembrie 2024, iar proiectele referitoare la exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere se depun până la 25 septembrie 2024.
Pandurul: Primar supărat că cetățenii nu au accesat fonduri europene pentru pensiuni și cabane. Comuna Mușetești este una dintre localitățile din zona de sub munte cu potențial turistic ridicat. Cu toate acestea, sătenii de aici nu s-au prea avântat să investească în turism, preferând să continue să crească animale, deși, în cele din urmă, au ajuns la concluzia că este din ce în ce mai dificil să prospere din zootehnie. „Turismul s-ar putea dezvolta bine în zonă, numai că cetățenii nu accesează fonduri europene. Se feresc sau refuză pur și simplu. Sunt câțiva localnici, îi numeri pe degetele de la o mână, care și-au construit pensiuni, dar cu banii lor”, a declarat primarul Cosmin Băban.