Pandurul: Cine sunt noii supraveghetori din CEO. Surprize. Au fost revocați patru membri ai Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia și au fost numiți alți patru. Celor patru care au fost demiși- Alexandru Marcooci, Mădălin Efenoiu, Mădălin Georgescu și Vladimir Tanasiev- li se impută, culmea, jalonul din PNRR referitor la procedurile defectuoase de numire în funcție. Numai că, supraveghetorii au fost numiți printr-o procedură realizată de Ministerul Energiei. Directoratul, unde a fost conflict de interese, a rămas în picioare. Nicio schimbare până în acest moment. Începând cu data de 11 martie 2025, membrii provizorii ai Consiliului de Supraveghere sunt: Adrian Dăianu, directorul Edilitara, susținut de PSD. Din partea PNL, fac parte Viorel Rogojinaru și Cătălin Călinoiu. Dan Costescu, fost ministru al Transporturilor în 2015 și cunoscut ca fiind apropiat de liderii PSD din Olt, este și el membru al Consiliului. Au un mandat pe 5 luni.
Gorjonline: Se strânge lațul la poliția „privată” din Turceni! Ofițerii DGA au ridicat dovezi incontestabile. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) au intensificat ancheta în dosarul în care se fac cercetări cu privire la favorizarea de către unii polițiști a unor persoane cunoscute din zonă și au ridicat din nou, luni, documente de la Poliția Turceni. Este vorba despre unele așa zise ”celebrități” din zonă, care au fost surprinse de pistolul radar circulând cu viteză, însă polițiștii au sancționat alte persoane în locul acestora. Cei înduplecați să recunoască faptul că ei se aflau la volan primeau în schimb câțiva zeci de lei și băutură. Polițiștii implicați în operațiunile de falsificare a proceselor verbale, potrivit cărora anumite persoane erau prezentate pentru sancționare și suspendarea permiselor de conducere, cu îngăduirea și în prezența fostului șef al Poliției Orașului Turceni, comisarul șef de poliție Claudiu Pardos, actualul șef al Poliției Municipiului Târgu-Jiu, sunt acuzați de comiterea mai multor infracțiuni printre care fals în înscrisuri și abuz în serviciu.
Gorjeanul: 14 ani de pușcărie pentru crima de la Stoina. Gheorghe Preda, un bărbat în vârstă de 54 de ani din comuna Stoina, a fost condamnat în primă instanță la 14 ani de închisoare pentru omor, după ce și-a ucis prietenul de pahar. Crima a avut loc la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, în localitatea Stoina, cei doi obișnuind să se viziteze și să consume alcool împreună. Victima a fost găsită fără viață într-un șanț din apropierea locuinței lui Preda. Cei doi bărbați erau cunoscuți în sat ca persoane fără un loc de muncă, care consumau frecvent băuturi alcoolice.
Sabotorii: Explicația primarului care a concediat polițiștii locali: Erau inutili! Primarul comunei Bălești a explicat decizia de a desființa Poliția Locală din localitatea pe care o conduce. “Am considerat total inutil acest serviciu”, a spus Mădălin Ungureanu. „A fi polițist local înseamnă să ai și dialog cetățenesc cu oamenii, nu înseamnă doar să te urci în mașina, pe care Consiliul Local ți-a dat-o, și să mergi de la un cap la altul, să te uiți pe colo, pe colo, să faci un proces verbal prin care spui că ai constatat, dar tu, de fapt, nu ai făcut demersurile ca să vezi pricinuitorul. Am luat această decizie să desființez acest serviciu, considerându-l categoric inutil. Spre exemplu, locuri de joacă devastate, intrările la căminele culturale, dacă vă spun, devalizate, arse, baze sportive pe care le-am adus, distruse”, a explicat Ungureanu.
Impact în Gorj: Hală de flori la Târgu Jiu. O hală dedicată comercializării și depozitării florilor va fi construită în municipiul Târgu Jiu, ca parte a unei noi investiții din partea unui investitor local. Proiectul va fi implementat în zona Narciselor. În prezent, autoritățile competente se află în faza de eliberare a avizelor necesare. În paralel, va fi întocmit și Planul de Urbanism Zonal (PUZ), un document urbanistic care va detalia aspectele legate de amplasamentul și integrarea noii hale de flori în infrastructura existentă a orașului. Acest plan va clarifica aspecte precum modul în care va fi utilizat terenul, accesibilitatea zonei și impactul asupra mediului înconjurător.