Gorjonline: Pacient, în miez de noapte, la centrele de permanență din Târgu-Jiu! Medic: ”Cine v-a trimis?” În Gorj există 20 de centre de permanență, înființate pentru ca, de seara până dimineața, în weekend și sărbători legale, bolnavul să aibă acces la un medic generalist, care să-l consulte, să-i dea un tratament, să-i cheme o ambulanță în cazuri grave, să-i dea o trimitere la specialist, o adeverință sau o rețetă. În Târgu-Jiu funcționează trei astfel de centre, fiecare dintre acestea având câte 7 medici, care efectuează gărzi, și tot atâtea asistente. În medie, aproximativ 5.000 de pacienți se adresează, anual, fiecăruia din cele trei centre de permanență. Jurnaliștii au vrut să vadă cum funcționează aceste centre de permanență și au mers, după miezul nopții, la fiecare din cele aflate în Târgu-Jiu.
Pandurul: Burduja, la Comisia Europeană: Nu voi accepta să închidem niciun MW fără resursă echivalentă în bandă. „Nu am acceptat și nu voi accepta să închidem niciun MW fără să punem în loc o resursă echivalentă de producție de energie în bandă” transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a anunțat că a mers din nou la comisarii europeni să discute despre renegocierea PNRR, a planului de închidere a mineritului și despre legea decarbonizării. Burduja a mers la Bruxelles alături de președintele directoratului Complexului Oltenia, Dan Iulius Plaveti. Ministrul a precizat că a avut peste 10 misiuni de lucru pe aceste teme la Bruxelles. Burduja a vorbit, din nou, despre cât de important e cărbunele.”Cărbunele a fost resursa care ne-a salvat în momentele grele din ultimii ani și rămâne de bază. Trebuie să avem timpul necesar pentru a asigura o tranziție echilibrată, fără șocuri economice și sociale. În joc sunt siguranța energetică a țării și locurile de muncă” a spus Sebastian Burduja.
Gorjeanul: Cum se vor face disponibilizările în CEO. La Complexul Energetic Oltenia nu au fost stabilite plățile compensatorii care urmează să se acorde celor care vor fi concediați. Cel puțin așa susțin reprezentanți ai companiei, care mai precizează că sumele nu vor fi foarte mari, așa cum a anunțat un lider sindical, dimpotrivă, salariile compensatorii vor fi limitate de prevederile ordonanței ,,trenuleț”. Deși jurnaliștii au încercat să afledacă CE Oltenia face parte dintre companiile de stat exceptate de la prevederile ordonanței ,,trenuleț”, n-au primit niciun răspuns oficial, în schimb, au aflat că plățile compensatorii, în caz de disponibilizare, nu vor fi mai mari de 12 salarii. ,,La noi nu sunt fixate plăți compensatorii, e o greșeală dacă se fac astfel de precizări, tocmai fiindcă ordonanta ,,trenuleț” limitează plățile compensatorii la maxim 12 salarii”, menționează sursele citate.
Sabotorii: Cum vor lucra PNL și PSD în campanie, la Gorj. Nici de această dată, echipele PSD și PNL din Gorj nu vor face campanie electorală împreună. Deși au un candidat comun pentru alegerile prezidențiale, fiind vorba de Crin Antonescu, la Gorj, fiecare partid va merge pe drumul lui. Andrei Udriștoiu, vicepreședintele PSD Târgu Jiu, a declarat că se va păstra același tip de campanie electorală, iar Gorjul va fi împărțit pe zone. “Vom munci și de aceasta dată, împreună și cu cei de la PNL, dar clar nu pe aceeași zonă, clar nu se va merge pe acest tip de campanie. O echipă va merge o zonă, echipa PNL pe altă zonă. Așa cred că vor funcționa lucrurile. Este foarte important să vedem cine va convinge mai mult, Nicușor Dan sau Elena Lasconi. E posibil să piardă și amândoi, iar voturile să fie împărțite“ a declarat Udriștoiu, care este vicepreședinte PSD Târgu Jiu.