Programul ”Masă Sănătoasă” a umplut școlile cu elevi și a redus aproape la zero absenteismul.
Primarii localităților din Gorj, în care se derulează acest program guvernamental, spun că elevii nu mai chiulesc, meniul oferit zilnic fiind motivul principal care i-a readus în bănci.
Unul dintre primarii care a derulat cu succes acest proiect, în ultimii 5 ani, este Liviu Cotojman, de la Roșia de Amaradia.
Și la Turburea, absenteismul școlar s-a redus simțitor. Primarul Ion Bîrcă spune că are solicitări inclusiv de la familii din localitățile învecinate, care vor să-și aducă la Turburea copiii, datorită mesei calde oferite în unitățile de învățământ.
Mihai Istrate, inspector școlar general, spune că 24 de școli, din 22 de localități din Gorj, au implementat, până acum, Programul Național ”Masă Sănătoasă”, al cărui scop este reducerea abandonului școlar. Înainte de începerea noului an școlar, 8 localități au cerut suplimentarea claselor datorită numărului mare de elevi care au solicitat înscrierea.
Șeful educației gorjene speră ca, în anul 2025, numărul școlilor, care vor implementa programul ”Masă Sănătoasă” să crească în județ, în special în mediul rural. Intenția Ministerului Educației este de a ajunge la 1 milion de beneficiari în întreaga țară.