Fără precedent! Primarii de comune sunt nemulțumiți de salarii și amenință cu proteste la guvern. Aceștia spun că lefurile n-au mai fost majorate de 5 ani în administrația locală, deși legea prevede actualizarea lor odată cu majorarea salariului minim pe economie.
Liviu Cotojman, primar PNL al comunei Roșia de Amaradia, afirmă că decizia privind eventuale acțiuni de protest va fi luată la finalul acestei săptămâni.
Cotojman spune că problema salarizării îi deranjează pe primarii din județ, indiferent de culoarea politică. Liderii de la București au mai promis c-o rezolvă, dar nu s-a întâmplat nimic până acum.
Ion Bîrcă, primarul PSD al comunei Turburea, nu crede că trebuie să se ajungă la proteste, dar spune că sunt nemulțumiri în administrația locală legate de salarizare, dar și de blocarea investițiilor prin ordonanța trenuleț.
Bîrcă afirmă că nu este corect ca unii să ia pensii de zeci de mii de lei, iar alții de sute de lei, și nici ca parlamentarii să încaseze pensii speciale, iar primarii nu.