Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, spune că intenționează să aibă întâlniri și cu liderii PSD și UDMR pe tema noii legi a pensiilor și a salvării sistemului energetic național.
Crețan a participat, joi, la întâlnirea cu candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, dar spune că-n aceeași zi a purtat discuții și cu liberalii.
Sindicalistul anunță că, săptămâna viitoare, vrea să aducă la Consiliul Județean și Prefectura Gorj ”specialiștii de la București”, pentru discuții despre proiectul mai vechi de a produce energie curată la UATAA Motru. Crețan a militat, în ultimii ani, pentru implementarea tehnologiei Horneț, ce presupune producerea de energie electrică prin ardere ecologică a cărbunelui, în combinație cu deșeuri și biomasă.
Constantin Crețan susține că marile federații sindicale din România, cu excepția a două dintre ele, au fost cumpărate de guvernanți cu milioane de euro, de aceea nu mai luptă pentru drepturile salariaților.