Polițiștii gorjeni anchetează un caz de posibil viol asupra unei minore de 13 ani, din comuna Slivilești, victima indicându-l drept autor pe un fost preot din localitate, în vârstă de 47 de ani, care este acum dascăl în comuna Bolboși.
Fata a rămas însărcinată. Cazul a fost anunțat la 112 chiar de primarul Sorin Bucurescu, după ce mama fetei i-a cerut ajutorul.
Mama minorei a intrat la bănuieli după ce comportamentul fetei s-a schimbat, în ultimele săptămâni. Luată la întrebări, copila a povestit ce i s-a întâmplat.
Preotul vizat de acuzația viol a refuzat să facă vreo declarație în fața anchetatorilor. Minora, în schimb, a fost audiată ore în șir, pe parcursul zilei de luni. O expertiză ginecologică a confirmat faptul că este gravidă în 3 luni și jumătate.
Psihologul Lidia Bârsanu, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, a discutat cu fata în încercarea de a afla ce s-a întâmplat și pentru a-i oferi consiliere de specialitate.