CSM Târgu Jiu a pierdut partida disputată, miercuri, pe teren propriu, scor 28-34, contra SCM Râmnicu Vâlcea, contând pentru etapa a 6-a din Liga Florilor MOL. Gilda Simao a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 9 goluri.
Aproape 1000 de suporteri gorjeni au luat cu asalt, miercuri seara, Sala Sporturilor din Târgu Jiu, pentru a fi alături de CSM Târgu Jiu, în dificilul meci cu SCM Râmnicu Vâlcea. Și echipa oaspete a avut susținere în tribune. O mică galerie, dar zgomotoasă, a făcut deplasare la Târgu Jiu. Spectacolul handbalistic a fost total, atât pe parchet, acolo unde cele două formații au oferit un handbal de nivel înalt, cât și în tribune.
Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Era și astăzi o pâine de mâncat, dar putem spune că ne-am luat la trântă cu toți acești șase adversari pe care i-am avut până acum. În subconștientul fetelor, deși nu pare la prima vedere, a contat deplasarea lungă de la Baia Mare, unde a fost tot un meci de luptă. Țin să le felicit pentru 40 de minute în care am arătat tărie de caracter, muncă și calitate. Am fost mult peste ele în prima repriză, din păcate nu am reușit să gestionăm repriza a doua și nu putem să jucăm în 4-5 jucătoare. Partea dreaptă a fost inexistentă la noi în acest meci. Acest lucru s-a văzut, se vede lipsa de antrenamente, lipsa de meciuri și în asemenea jocuri, din trei în trei zile, contează foarte mult. Dacă nu reușim să fim periculoase pe toate posturile, nu avem nici o șansă împotriva unei echipe ca Vâlcea, o echipă experimentată care joacă un handbal pe viteză, la un nivel ridicat. Făcând o analiză concretă, nu cred că trebuie să ne facem griji pentru că urmează niște jocuri din care sigur vom aduce victorii și puncte în clasament. După meciul de la Brăila, urmează o pauză, iar apoi va trebui să pregătim foarte bine ultimele trei meciuri din acest an calendaristic”.
Ana Cătălina Ciolan, CSM Târgu Jiu: ”Îmi pare foarte rău că am pierdut trei puncte. La modul în care s-a jucat această partidă și un punct…Din punctul meu de vedere, prima repriză am condus-o noi. Nu doar pe tabela de marcaj, ci și ca ritm. Din păcate, în repriza doua nu s-a mai întâmplat asta, ne-am pierdut din luciditate, prospețime în special în faza de atac, dar și în apărare am cedat în ultimul sfert de oră. Putem spune că se acumulează oboseala, dar nu putem să dăm vina pe asta. Am putut 30 și ceva de minute să ținem ritmul și cred că putem să facem în continuare. Nu cred că au jucat ele mai bine, ci pur și simplu gestionat anumite situații mai bine decât noi. Au fost mai lucide în anumite faze. Nu cred că este cazul să ne facem griji, cred că echipa aceasta demonstrat că merită susținerea tuturor și că împreună putem face lucruri foarte mari”.
CSM TÂRGU JIU: Ljubica Glendza Nenezic, Amandine Balzinc, Andreea Chetraru – Bianca Ștefania Chiriță 1g, Oana Maria Bucă, Helena Gilda Simao 9g, Yevheniia Levchenko 2g, Fanta Keita, Ira Zinatullina 6g, Andreea Chiricuță 3g, Laura Moldovan 1g, Ana Maria Lopătaru, Florenţa Dumbrăvean, Iuliia Andriichuck 2g, Marija Petrovic, Ana Cătălina Ciolan 4g. Staff-ul tehnic: Liviu Andrieș(antrenor pricipal), Andrei Enache(antrenor secund), Gore Albici(antrenor cu portarii), Petre Tocaru(maseur), Marcel Dobre(fizioterapeut) și Filip Cîrciumaru (kinetoterapeut).