Liderul sindical Jan Popescu este convins că, în cele din urmă, Complexul Energetic Oltenia va fi exceptat de la aplicarea ordonanței trenuleț.
Administrația companiei a avut termen să trimită la Ministerul Energiei o situație privind prevederile din ordonanță care încalcă contractul colectiv de muncă.
Sindicaliștii din CEO vor să negocieze majorări salariale, în luna aprilie, printr-un act adițional.
”Mandatul nostru este de a crește veniturile, munca este grea și periculoasă” declară președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.
Jan Popescu reafirmă că i s-a părut dubioasă poziția recentă a unui ONG, care a criticat nivelul ridicat de salarizare din Complexul Energetic Oltenia. Sindicalistul crede că are legătură cu discuția de prelungire a termenelor de închidere a companiei, dar și cu interese din zona importatorilor de energie.