Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Casian Pavel Nițulescu, membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, este criticat de liderul sindical de la Termocentrala Rovinari, Jan Popescu.
”Este o declarație iresponsabilă a unui secretar de stat care nu-și merită scaunul, nu face cinste Ministerului Energiei!” declară președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, după ce Nițulescu a semnat un răspuns la o interpelare a deputatului Radu Miruță, președintele USR Gorj, din care rezultă că nu prea poate fi amânată închiderea mineritului.
Casian Pavel Nițulescu i-a comunicat deputatului Miruță și faptul că nu există o corelarea între închiderea capacităților pe cărbune și construirea noilor capacități pe gaze și fotovoltaice, în planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia.
”Dumnealui trebuie să facă aceste demersuri, nu are voie să găsească doar scuze” reacționează Jan Popescu adăugând că Nițulescu încasează salariu ”de sute de milioane de lei pe spinarea noastră”.
Jan Popescu amintește că alte țări au reușit să-și amâne termenele de renunțare la energia pe cărbune și spune că România ”nu poate fi cea mai proastă țară din Uniunea Europeană”.