Liberalii gorjeni au decis: Ion Iordache va candida la Deputați, iar Iulian Popescu la Senat, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Decizia a fost luată în unanimitate în ultima ședință a Biroului Politic Județean.
Iordache, în prezent senator și președinte al organizației județene, consideră că aceasta este cea mai bună formulă pentru a maximiza scorul partidului. Pe locul doi pe lista de deputați se află fostul general Ioan Sîrbu.
Iulian Popescu, liberalul care a fost la un pas să producă surpriza la Târgu-Jiu, la alegerile locale din 9 iunie, pierzând la doar 1000 de voturi bătălia pentru funcția de primar, va deschide lista PNL pentru Senat. Popescu spune că postul este eligibil iar, dacă va fi păstrat scorul de la locale, PNL va obține 3 mandate de parlamentari.
Gheorghe Pecingină, deputat PNL Gorj în acest mandat, dar care nu se mai regăsește pe listă, crede că Ion Iordache ar fi trebuit să candideze tot la Senat, dacă ar fi dorit să maximizeze scorul partidului.