Scandal monstru, la Gorj, între parlamentarii PNL și USR, Ion Iordache și Radu Miruță.
Deranjat că Miruță l-a criticat pentru că n-a votat proiectul său de modificare a legii pensiilor, astfel încât să fie recunoscute din nou grupele de muncă, Iordache îl acuză pe liderul USR Gorj că nu a făcut nimic pentru județ, dar și că partidul său face totul pentru a închide carierele miniere.
”Vă voi arăta că legea lui este o prostie, nu că n-ar fi nevoie de ea, ci modul în care a conceput-o. Trebuie să stau eu să aflu ce face Miruță, ca să nu strige prin județ că Iordache este de vină pentru orice!” declară senatorul.
Iordache afirmă că nu a votat împotriva proiectului lui Miruță de modificare a legii pensiilor și îi reproșează deputatului USR faptul că nu l-a contactat niciodată, pentru a susține împreună inițiative pentru județ.
În replică, Radu Miruță declară că Ion Iordache a votat împotriva grupelor de muncă pentru angajații din petrol și gaze, în vreme ce colegii săi din PNL au fost împotriva întregului proiect de lege depus de USR.
Miruță afirmă că nu este datoria sa să-l informeze pe Iordache privind proiectele de legi aflate pe ordinea de zi, la Parlament.
”Nu sunt asistentul lui Iordache. Dacă e nevoie, îmi pun colegii de la cabinetul parlamentar să-i dea mesaj, în fiecare săptămână, să-i spună ce e pe ordinea de zi, dar să-i dea sub formă de poză” declară deputatul USR.