Zeci de localnici din comuna Runcu s-au mobilizat, joi după-amiază, pentru a stinge un uriaș incendiu de vegetație. Flăcările amenințau să ajungă la o pădure și la mai multe conace pe care oamenii le au în zonă.
De teamă că focul ar putea intra în sat, pentru stingerea lui s-au mobilizat inclusiv oamenii mai în vârstă. Mulți dintre ei au spus că nu au mai văzut flăcări așa de mari, deși incendii au mai fost în zonă, unii fiind convinși că au fost provocate intenționat.
Primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu, i-a mobilizat pe localnici. După circa două ore focul era ținut sub control. Pe parcursul nopții, focarul a fost supravegheat pentru a nu se reaprinde și a crea noi probleme.