RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marcheting pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marcheting pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

Fondatorul Netflix, donație uriașă pentru Kamala Harris

Reed Hastings, fondatorul Netflix care avea să transforme platforma de streaming într-un gigant media, a donat 7 milioane de dolari unui comitet de acțiune politică care susține candidatura Kamalei Harris la președinția Statelor Unite, relatează Reuters și Business Insider.

Informația a fost transmisă inițial de site-ul tech The Information și confirmată, ulterior, de surse apropiate de echipa de campanie a lui Harris. Aceasta este cea mai mare donație politică făcută vreodată unui singur candidat de către Hastings, un antreprenor cu o avere estimată de Bloomberg la 6,25 miliarde de dolari.

Hastings a felicitat-o, luni, pe Kamala Harris, după ce ea și-a asigurat sprijinul numărului necesar de delegați democrați pentru a obține nominalizarea partidului la cursa prezidențială.

„Felicitări Kamalei Harris – acum este momentul să câștigăm”, a scris Hastings într-o postare făcută pe rețeaua de socializare „X”.

Hastings, un donator important al Partidului Democrat, a fost unul dintre numele mari de la Hollywood care i-au cerut președintelui, în vârstă de 81 de ani, să se retragă din cursa prezidențială.

„Din păcate, Biden este în negare cu privire la starea sa mintală. El trebuie să se dea la o parte pentru a permite unui lider democrat viguros să îl învingă pe Trump”, a declarat acesta în comentarii făcute pentru ABC News pe 7 iulie.

Reuters notează că echipa de campanie a Kamalei Harris a strâns 81 de milioane de dolari, în primele 24 de ore după ce Joe Biden și-a anunțat, duminică, retragerea din cursa împotriva lui Donald Trump. Președintele democrat și numeroși membri proeminenți ai partidului și-au exprimat imediat sprijinul pentru vicepreședinta SUA.

Reed Hastings a cofondat Netflix în 1997

Hastings a înființat Netflix în 1997 alături de Marc Randolph, un antreprenor american pe care îl cunoștea de la o firmă la care cei doi au lucrat anterior. Deși Randolph a fost cel care a venit cu numele de „Netflix”, a creat interfața inițială a site-ului companiei și a fost primul ei director executiv (CEO), el a părăsit firma la doi ani de la fondarea sa. Hastings a fost cel care, în anii care au urmat, a transformat o companie ce a început inițial ca una de închirieri prin poștă de casete, CD-uri și DVD-uri cu filme, într-un gigant al divertismentului care, în prezent, are o capitalizare pe bursă mai mare decât vasta majoritate a marilor companii europene.

După plecarea lui Randolph, Hastings a fost și cel care a decis ca Netflix să adopte o structură de conducere atipică pentru o companie americană, cu doi directori executivi cu puteri egale, dar responsabili de domenii diferite. Hastings și-a dat demisia din funcția de „co-CEO” al companiei la începutul anului trecut, dar a rămas președintele consiliului său de administrație.

În prezent, cei doi directori executivi ai Netflix sunt Ted Sarandos, responsabil de producția de filme, seriale și alte forme de conținut original, și Greg Peters, care se ocupă de parteneriatele globale ale Netflix și partea de marketing, distribuire și alte activități conexe.

Articole similare:

Ultima oră:

Alte articole:

Evenimente recomandate:

„One Step to Infinity. Brâncuși – UNESCO 2024”

Este ziua în care operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu vor fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plasare produse:

INFINIT HITS: