Echipa de handbal feminin tineret a CSM Târgu Jiu se deplasează, în acest weekend, la Călărași, pentru o nouă confruntare în Campionatul Național de Tineret, sâmbătă, cu Danubius. Meciul va începe la ora 12.00.
Între două meciuri ale echipei de senioare, cel de la Vâlcea, din Liga Florilor, și cel de la Rapid, din Cupa României, echipa de tineret a CSM Târgu Jiu are programat un meci în deplasare, cu vecina de clasament, Danubius Călărași. CSM Târgu Jiu este pe locul 6 în acest moment, cu 18 puncte acumulate, în timp ce gazdele de la Călărași sunt pe locul 7, cu 9 puncte.
Gorjencele merg cu un moral bun la malul Dunării, după ce, etapa trecută, au câștigat fără probleme în fața CSM Slatina.
Andrei Enache, antrenor echipa de tineret CSM Târgu Jiu: ”’Avem o deplasare foarte lungă pentru meciul din această etapă. Îmi doresc, în primul rând, ca fetele să se întoarcă sănătoase din această deplasare. Este foarte important să reușim să punem în practică ceea ce am lucrat la antrenamente, pentru că eu consider acest meci un alt antrenament, premergător Turneului Semifinal de la J1, din perioada 20-22 martie, de la Baia Mare.”
CSM TÂRGU JIU JUNIOARE 1: Daria Dumitru, Raluca Chiriac, Rebeca Rasoveanu, Teodora Nicula, Minodora Ancuța, Alesia Cismașu, Cristina Chirea, Vanesa Podărița, Ștefania Grecu, Ștefania Bușe, Consuelo Alexandra Ciobanu, Rebeca Sucălescu, Luisa Cerga.