Deputatul Claudiu Manta spune că se bucură că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și-a schimbat optica privind cărbunele dar și că așteaptă măsuri concrete, nu doar declarații.
”Complexul Energetic Oltenia a suferit, în ultimii ani, din cauza unor decizii proaste, care au dus la închiderea de cariere și grupuri de producere a energiei pe bază de cărbune, fără să fie pus nimic în loc. În acest ritm, aproape toate capacitățile care asigură energia în bandă, pe combustibili fosili, ar dispărea până în 2026, iar România ar deveni dependentă de importuri” a scris Manta pe pagina de socializare.
Parlamentarul social-democrat spune că ne aflăm în ceasul al doisprezecelea la Complexul Oltenia, deci trebuie luate măsuri rapid privind exproprierile și alocarea de fonduri pentru investiții.
Claudiu Manta afirmă că parlamentarii de Gorj trebuie să se sincronizeze cu administrația CEO privind chestiunile de natură legislativă.