Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a finalizat controalele în carierele Complexului Energetic Oltenia, dispuse după alunecarea de teren de la Pinoasa.
Au fost aplicate amenzi în valoare de 50 de mii de lei. Deficiențele descoperite, în aproape toate carierele, au legătură cu nerealizarea măsurilor dispuse anterior cu privire la respectarea metodelor de exploatare minieră. Mai exact, nu au fost respectate monografiile de lucru, în anumite zone existând riscul producerii unor alunecări de teren.
Inspectorul șef al ITM Gorj, George Romanescu, a discutat cu conducerea Complexului Energetic Oltenia despre problemele descoperite în unitățile miniere.