Ministrul Mediului a anunțat că urșii agresivi vor fi împușcați, după tragedia produsă marți pe un traseu montan din apropierea stațiunii Bușteni, din judeţul Prahova, unde o turistă de numai 19 ani a fost ucisă de o astfel de sălbăticiune. Ursul a apucat-o pe tânără și a târât-o într-o râpă adâncă.
Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România, spune că s-a întâmplat un lucru fără precedent, De obicei, urșii se sperie de oameni, dar, acum, omul a fost văzut ca o pradă, o sursă de hrană. Cornoiu spune că fie animalul era turbat, fie s-a învățat cu turiștii, fie s-a simțit amenințat.
Sabin Cornoiu a sfătuit, de multe ori, turiștii să nu se apropie de puii de urs, pentru că ursoaia pândește în apropiere și întotdeauna este extrem de agresivă. Însă, acum este surprins de cele întâmplate, de „comportamentul nespecific” al animalului.
Și în județul Gorj au relocați urși gunoieri din zona Sinaia. Primarul comunei Polovragi se arăta îngrijorat, în primăvară, că ar putea ataca oameni, după ce au intrat într-o gospodărie și nu s-au speriat de zgomotele făcute de localnici. Sabin Cornoiu spune că oricând animalele pot avea un comportament deviant, iar autoritățile competente ar trebui să ia măsuri.