Sala Sporturilor din Târgu Jiu a găzduit, sâmbătă, derby-ul Olteniei din Seria C a Ligii 1 de Baschet Masculin, dintre CSM Târgu Jiu și CS Universitatea Craiova. Echipa pregătită de Giannis Damalis s-a impus categoric, scor 113-46, în fața echipei din Bănie, într-un meci în care Khydarius Smith, cu 23 de puncte, a fost cel mai bun marcator al grupării gorjene.
CSM Târgu Jiu a înregistrat cea de-a patra victorie consecutivă și este, în acest moment, liderul Seriei C din Liga 1 de Baschet Masculin. Pe sferturi scorul a fost 34-13, 22-17, 23-9, 34-7.
Antrenorul Giannis Damalis a fost extrem de mulțumit de jocul echipei sale, dar și de faptul că suporterii au venit în număr mare la meci.
Giannis Damalis, antrenor principal CSM Târgu Jiu: “În primul rând, suntem foarte bucuroși că a fost multă lume la meci, foarte mulți copii care au venit la joc și s-au bucurat de baschet. Directorul nostru sportiv face o treabă bună în sensul acesta și suntem mulțumiți în această privință. Sunt satisfăcut pentru că am jucat în toate cele 40 de minute la fel, din prima până în ultima secundă. Băieții au arătat caracter, au arătat atitudine și asta le-am spus și în vestiar, după meci. E ok că avem numai succese, dar eu vreau să văd echipa că joacă un baschet corect, la fel de bine în toate meciurile, nu cum am jucat de exemplu în meciul cu Târgu Mureș pe care l-am câștigat, dar a fost un meci mai slab”.
Luca Cârstea, CSM Târgu Jiu: ”Evoluția echipei a fost una foarte bună. Ne-am dorit această evoluție și după două săptămâni de antrenament ne putem aștepta la asta. A fost o victorie bună și ne bucurăm de ea. Echipa este pe drumul cel bun și la cum decurg antrenamentele, după evoluția din această seară, putem spune că suntem mulțumiți. Contează victoriile pe linie, dar nu îndeajuns de mult în momentul de față, pentru că noi ne dorim să promovăm în Liga Națională. Sunt sigur că putem arăta un baschet mai bun de atât, dar și în seara aceasta a fost, pot spune, un meci foarte bun”.
Etapa viitoare, pe 24 noiembrie, CSM Târgu Jiu va juca în deplasare, cu CSS VSK Antares Gheorgheni.
CSM Târgu Jiu: Khydarius Smith 23p, Andrei Bărăgan 18p, Kaleb Higgins 16p, Vaida Adrian 6p, Luca Cârstea 14p, Alexandru Mitu 2p, Alexandru Vaida 4p, Octavian Miss-Badea 5p, Modibo Diaby 11p, Camil Berculescu 8p, Flavius Toropu 4p.