Postul de secretar de stat în Ministerul Energiei a devenit complet nesemnificativ, constată Laurențiu Ciurel, fostul director la Termocentralei Rovinari și al Complexului Energetic Oltenia, în condițiile în care numele i-a fost vehiculat, în ultimele luni, pentru o astfel de poziție.
“La ce să te duci în București pentru că, oricum, nu ai niciun fel de putere, iar un ministru care nu înțelege nimic din sistemul energetic național nu poate fi învățat de un secretar de stat” declară Ciurel.
În 2012, fostul premier Victor Ponta i-a mai propus o dată funcția de secretar de stat, dar, atunci, a considerat că nu are pregătirea necesară pentru o astfel de poziție.
Laurențiu Ciurel afirmă că nu este interesat să revină pe scena politică. Spune că partidele aflate, acum, la guvernare sunt ”la fel de nocive pentru economia țării și a Gorjului”.