Marcel Romanescu crede că banii lui Ion Iordache și consultanța lui Felix Tătaru l-au ajutat pe Iulian Popescu să obțină un scor mare, la Târgu-Jiu, pe 9 iunie.
”Fără banii lui Iordache era foarte greu de obțină un asemenea rezultat. Fără campania mizerabilă împotriva mea, cum ar fi putut crește?” a declarat, joi, primarul PSD al Târgu-Jiului, care s-a detașat la doar 3 procente de contracandidatul de la PNL.
Romanescu afirmă, însă, că banii și consultanța nu sunt suficienți pentru a câștiga o cursă și că ”trebuie să ai și un cal pur sânge”.
În replică, senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, spune că este apreciată la nivel național campania pe care liberalii au desfășurat-o în Gorj. În privința sumelor de bani cheltuite, liderul PNL afirmă că n-au fost mai mari decât cele ale PSD.
Iordache mai spune că liberalii vor merge până la capăt cu procedura de contestare a alegerilor de la Târgu-Jiu.