Primăria Târgu-Jiu nu poate prelua cu titlu gratuit cartierul Drăgoieni 2 de la Complexul Energetic Oltenia, pentru că nu există cadru legal. Problemele cu apa ar putea fi, însă, rezolvate dacă CEO va da o comandă în acest sens către Aparegio.
Primarul Marcel Romanescu a discutat cu președintele directoratului CEO, Dan Plaveti, pe această temă.
”S-a ajuns la un acord, acceptat de ambele părți, ca CEO să dea o comandă către Aparegio pentru a face verificarea instalațiilor” spune Romanescu.
Aparegio ar putea interveni doar pentru repararea rețelelor cu apă din Drăgoieni 2, nu și a celei de canalizare. Oricum mare parte dintre localnici au fose septice, afirmă Marcel Romanescu.
În privința drumurilor din cartierul târgujian ce aparține Complexului Energetic Oltenia, aflate și ele în stare proastă, primarul Marcel Romanescu spune că nu pot fi preluate decât dacă municipalitatea ar plăti o sumă mare de bani. Edilul speră ca parlamentarii să se implice și să fi adoptată legea care permite predarea cu titlu gratuit către primării a activelor CEO.