Babasha e cântărețul de manele care a reușit să împartă România în două, după ce a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Națională. După o primire controversată, marcată de huiduieli, Babasha a avut curajul să urce pe scenă și la al doilea concert al trupei britanice.
În ciuda reacțiilor negative la primul concert, Babasha nu s-a lăsat intimidat și a continuat să-și facă treaba, urcând pe scenă și la cel de-al doilea concert Coldplay. Într-un interviu acordat lui Damian Drăghici, artistul a mărturisit că l-a avertizat pe solistul trupei Coldplay, Chris Martin, în privința posibilității ca publicul să reacționeze negativ la prezența sa. Cu toate acestea, sprijinul trupei și dorința de a încerca ceva diferit au fost mai puternice decât temerile inițiale.
„Eu am încercat să-l previn pe el, adică la primul sound check i-am spus că nu știu cât de bine o să primească toată lumea treaba asta și el a zis că nu contează și că mesajul lor este altul și chiar dacă am auzit diverse chestii că «Bă frate, lumea a reacționat așa din cauză că s-a schimbat vibe-ul», nici măcar ăsta nu e adevărul, dar am să vă spun eu cum cred că a stat situația, pentru că toată lumea și-a dat cu părerea și mi-aș dori și eu tare mult să-mi dau și foarte curând o să auziți și versiunea mea”, a explicat Babasha într-un interviu recent.
Chiar dacă a fost huiduit, tariful lui pentru evenimente a crescut. Artistul ar cere 3.800 de euro + TVA pentru o oră de cântat, 4.500 de euro + TVA pentru două ore și 6.000 de euro + TVA pentru trei ore, scrie stiripesurse.ro.
Babasha, pe numele lui real Vlad Babașa, are 22 de ani și e originar din Bacău. El e manelistul care interpretează piesa „Păi Naa”, lansată în urmă cu mai bine de trei săptămâni și care s-a aflat pe locul unu în topul tendințelor muzicale de la noi din țară.