Primarul comunei Cătunele, Florinel Ţuilă, cere stoparea închiderii Carierei Lupoaia şi a detaşării angajaţilor spre alte subunităţi ale Complexului Energetic Oltenia.
„NU ÎNCHIDETI CARIERA LUPOAIA! Toți cei care au semnat și vor mai semna documente de închidere, de restrângere a activităţii sau de detașare a salariaţilor spre alte cariere, vor plăti scump! În zilele următoare voi prezenta date despre un „Plan de Extindere” aprobat în urma cu câțiva ani pentru Cariera Lupoaia. Planul prevedea exploatarea zăcămintelor pentru cel puţin 10 ani! România are nevoie de energie! Evitaţi să conduceți aceste unități de exploatare deoarece a conduce o carieră înseamnă a da producții de cărbune și nu de a închide” a notat Ţuilă pe Facebook.
Conform planului de restructurare revizuit al CE Oltenia, toate carierele miniere se vor închide până la finalul anului 2025. Ministerul Energiei a anunţat, de Crăciun, că România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii companiei.