Augustin Viziru va juca rolul lui Ciroză în serialul „Tătuțu’”, care va fi difuzat la Pro TV. În rolul principal va fi George Mihăiță.
În urmă cu două decenii se clădea „Clanul”, iar întreaga poveste va fi spusă, în curând, în serialul „Tătuțu”. Actorilor care au interpretat personajele deja îndrăgite de cei de acasă, li se vor alătura și cei care vor da viață unor noi roluri. Unul dintre personajele-cheie pe care le vom descoperi din toamnă este Ciroză, interpretat de Augustin Viziru. De-a lungul timpului, cei de acasă l-au putut urmări pe Augustin în mai multe producții, unde a făcut roluri remarcabile, iar acum îl vom putea vedea în „Tătuțu”, într-un rol negativ care va interveni în viața lui Bebe Măcelaru și îi va crea probleme serioase.
„”Tătuțu” reprezintă pentru mine o revenire. Îmi era dor să mă întorc pe platourile de filmare și mă bucur din suflet că sunt din nou la muncă. Chiar dacă eu aș putea să joc și doctori, și altceva, lumea preferă ca eu să fiu ăla rău. Așa că, așa cum v-am obișnuit, eu voi fi ăla rău în ”Tătuțu”. Aștept cu nerăbdare să vedem ce ne rezervă viitorul”, a spus Augustin Viziru.
În urmă cu aproximativ 20 de ani, viața lui Bebe Udrea era printre mafioți. Cunoscut drept „Măcelaru”, Bebe a avut un scop clar: să ajungă în vârful propriului clan. Cum a construit totul, care este povestea din spatele unora dintre cele mai îndrăgite personaje și care a fost parcursul lor încă de la început, vom vedea, în curând, într-un nou serial: „Tătuțu”.
„Clanul a fost una dintre cele mai bune producții de drama fiction din ultimii ani, din România, iar asta s-a dovedit nu doar prin audiențele pe care le-a făcut în fiecare sezon, ci și prin dorința celor de acasă de a urmări serialul, în avans, pe VOYO. Mulți oameni și-au făcut abonament doar ca să vadă Clanul, iar acest lucru ne-a determinat să continuăm. Astfel, le vom aduce fanilor, și nu numai o nouă producție – TĂTUȚU – care va avea în prim-plan unele dintre cele mai îndrăgite personaje din Clanul, dar și actori noi. Suntem convinși că este o veste pe care cei de acasă o așteptau și ne bucurăm că putem să creăm un nou fenomen”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director.