RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

A fost votat orașul ideal. Este lider mondial la calitatea vieții în 2024

Pentru al treilea an consecutiv, o capitală europeană a fost desemnată drept „orașul ideal al lumii” dintre cele 173 nominalizate în „Indicele Global al Calității Vieții”. Capitala României se află și ea în acest clasament mondial, arată adevarul.ro.

Cu scoruri perfecte la patru din cele cinci categorii, având în vedere că domină clasamentul pentru a treia oară consecutiv, pare că locuitorii din Viena- Austria au descoperit secretele despre cum să trăiești bine.

Cea mai mare parte din primele 10 clasate este formată din aceleași orașe ca cele din clasamentul 2023. O schimbare notabilă o reprezintă dominația orașelor din Europa de Vest, în special, care ocupă primele trei locuri și au patru poziții în total în partea de sus a clasamentului. În rest, se remarcă un salt spectaculos al orașelor din Europa de Est, printre care și Capitala României.

Cum este stabilit clasamentul

„The Economist’s annual Global Liveability Index” reprezintă clasamentul, realizat anual de către „The Economist Intelligence Unit (EIU)”, care evaluează și compară calitatea vieții în diverse orașe ale lumii. Indexul analizează și atribuie scoruri orașelor în funcție de mai multe criterii, grupate în cinci categorii: stabilitate, cultură și mediu, educație, sănătate și infrastructură. Sunt luate în calcul inclusiv amenințări precum cea a terorismului, ori nivelul de criminalitate, sau gradul de siguranță socială. La capitolul sănătate și educație se examinează calitatea și disponibilitatea serviciilor. Pentru categoria infrastructură, sunt evaluate transportul public, drumurile, legăturile de transport, locuințele și utilitățile. Scopul este de a oferi o evaluare obiectivă a gradului de locuibilitate și a calității vieții în diferite orașe, ajutând astfel persoanele și organizațiile să ia decizii informate privind relocarea și investițiile.

Costul ridicat al vieții, criza locuințelor și instabilitatea, printre problemele lui 2024

Scorul mediu din acest an a crescut la 76,1 din 100, datorită îmbunătățirilor înregistrate în domenii precum educația și sănătatea. Cu toate acestea, stabilitatea a fost categoria notabilă în care scorurile au scăzut. Pe lângă protestele din Europa axate pe imigrație și agricultură, neliniștile civile, și războaiele din alte părți ale lumii, criza costului vieții continuă să apese greu. Inflația a fost citată ca fiind cauza principală a crizei locuințelor în mai multe orașe din clasament, inclusiv în Australia și Canada, unde disponibilitatea locuințelor de închiriat este scăzută, iar costul de achiziție a proprietăților este în creștere.

Europa de Vest, cea mai locuibilă regiune a lumii

Oglindind succesul Vienei în Indexul The Economist, Europa de Vest rămâne cea mai locuibilă regiune din lume, ocupând primul loc în patru dintre cele cinci categorii. Un impresionant număr de 30 de orașe din Europa de Vest, din clasamentul acestui an, acumulează un scor mediu total de 92 din 100. Cu toate acestea, scorul general al regiunii a scăzut față de anul trecut din cauza instabilității crescânde în țări precum Germania și Irlanda, care au fost zguduite de proteste perturbatoare.

Europa de Est avansează în clasamentul calității vieții

Cea mai mare îmbunătățire a fost înregistrată în Europa de Est, pe locul patru, datorită scorurilor mai mari la educație și sănătate. Printre cei care au avansat cel mai mult în acest clasament mondial se numără Budapesta-Ungaria, care a primit un scor de 92 puncte și a urcat astfel șapte locuri, până pe poziția 32. Belgrad- Serbia și București- România (ambele cu un scor de 74,5) au urcat șase, respectiv cinci locuri, ajungând pe poziția 94.

Cele mai notabilei scăderi, înregistrate în cea mai bună regiune a lumii

Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de opt orașe din Europa de Vest. Dublin a înregistrat cea mai abruptă scădere, coborând șapte locuri până pe poziția 39. Două orașe germane au înregistrat în general scăderi mari: Munchen a căzut șase locuri până pe poziția 27, la egalitate cu Hamburg, care a coborât cinci locuri. Stuttgart, Berlin și Düsseldorf au coborât, de asemenea, în acest clasament mondial, la fel ca Bruxelles și Barcelona. Cea mai mare cădere a fost înregistrată de Tel Aviv, care a coborât 20 de locuri, de la 92 la 112, din cauza scorurilor mai mici la stabilitate, în contextul Războiului din Gaza, precum și a scăderilor la categoriile cultură și mediu, și infrastructură.

Top 10 orașe ideale cu cea mai crescută calitate a vieții

Viena (Austria) a fost desemnată drept orașul cu cea mai bună calitate a vieții din lume în 2024. A primit scoruri maxime în patru din cele cinci categorii în acest an, dar la cultură și mediu a obținut doar 93,5 puncte, din cauza lipsei de evenimente sportive majore.

Copenhaga (Danemarca) a menținut scoruri perfecte la stabilitate, educație și infrastructură. De altfel, Danemarca este plasată constant pe locul al doilea în topul celor mai fericite țări din lume, după Finlanda.

Zurich (Elveția) a sărit de pe locul șase în 2023 pe locul trei în 2024, datorită punctajelor maxime obținute la capitolele sănătate și educație. Zurich este prezent constant în indicii celor mai bune orașe privind locurile de muncă și locuirea, dar este și unul dintre cele mai scumpe din lume în care să locuiești.

Melbourne (Australia) a înregistrat o scădere mai mică decât Sydney în 2024, coborând doar un loc, fiind afectat de problemele similare legate de costul și disponibilitatea locuințelor. Cu toate acestea, sănătatea și educația au fost foarte bine evaluate, cu scoruri perfecte.

Calgary (Canada), în ciuda tendinței cu care se confruntă alte orașe canadiene, și-a îmbunătățit scorul, și a urcat două locuri în clasamentul mondial 2024. Este considerat unul dintre cele mai sigure orașe din lume. Doar patru orașe din top 10 orașe ideale au un punctaj perfect la această categorie.

Geneva (Elveția) este un alt oraș din țara cantoanelor care a reușit să urce în Top 10. Singurul aspect care o trage în jos este legat de oferta sa culturală.

Sydney (Australia), la fel ca Melbourne, a coborât trei locuri în clasamentul mondial 2024, ajungând pe poziția a șaptea din cauza lipsei de locuințe disponibile.

Vancouver (Canada) a înlocuit Toronto, care a ieșit din Top 10 în acest an, coborând două locuri. Declinul în acest an al unor orașe din Canada și Australia a fost cauzat de problema locuințelor.

Osaka (Japonia) este singurul oraș asiatic din Top 10. A primit cel mai mic scor la categoria cultură și mediu, dintre cele 10 orașe cu cel mai înalt rang, cu 86,8, dar a obținut un scor perfect la stabilitate, sănătate și educație.

Auckland (Noua Zeelandă) a înregistrat a doua cea mai bună îmbunătățire a calității vieții în 2023, sărind 25 de locuri pentru a ajunge în Top 10 orașe ideale. A reușit să-și mențină poziția în 2024, obținând un scor perfect la educație.

Articole similare:

Ultima oră:

Alte articole:

Evenimente recomandate:

„One Step to Infinity. Brâncuși – UNESCO 2024”

Este ziua în care operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu vor fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plasare produse:

INFINIT HITS: