Vicepremierul Oana Gheorghiu, care a fost delegată de premierul Ilie Bolojan să coordoneze reforma companiilor de stat, a anunţat că, săptămâna aceasta, se va lua decizia finală cu privire la lista primelor 10 companii din energie şi transport, care intră în procesul de reformă.
Cât privește numele concrete din energie, care ar putea apărea pe lista Oanei Gheorghiu, Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Electrica sunt printre cele mai profitabile companii de stat din domeniul energiei şi, tocmai de aceea, vor scăpa de reformă, conform ziare.com. �
Există, însă, și companii din energie care nu se află în această categorie, un astfel de exemplu fiind Complexul Energetic Valea Jiului, care are o situație financiară precară, aceasta fiind, pe datele existente, probabil una dintre companiile din energie care va intra pe lista Oanei Gheorghiu. Tot aici ar putea intra și Complexul Energetic Oltenia, despre ai cărui indicatori, Remus Borza, în prezent administratorul concordatar al Liberty Galați, afirma, chiar anul acesta, faptul că „sunt de insolvență”, lucru care, tot conform acestuia, înseamnă „anticamera falimentului”.
Cât despre topul companiilor de stat cu cele mai mari pierderi, primele 10 care ar trebui reformate sunt următoarele, conform cifrelor prezentate de Euronews:
1. CFR Marfă, cu datorii de 4,71 miliarde de lei și pierderi în anul 2024 de 328,6 milioane de lei;
2. CFR SA, cu datorii de 1,58 miliarde de lei și pierderi de 432 milioane lei în anul 2024;
3. Unifarm, cu datorii de 1,54 miliarde lei și pierderi de 354 milioane lei în 2024;
4. CFR Călători, cu datorii de 1,27 miliarde lei;
5. Poșta Română, cu datorii de 573 de milioane lei;
6. Mecanica Orăștie, cu 330 milioane lei datorie și pierderi de 6,5 milioane lei în 2024;
7. Avioane Craiova, cu 300 milioane de lei datorie;
8. CFR – SCRL Brașov, cu datorii de 221 milioane lei;
9. Romarm SA București filiala Carfil, cu datorii de 216 milioane lei;
10.Romarm SA Filiala Metrom, cu datorii de 128 milioane lei.
Comparativ cu primele 10 companii conform pierderilor, însă, trebuie remarcat faptul că Complexul Energetic Valea Jiului, cu 123 milioane lei datorie, nu „prinde” topul, dar guvernul a sugerat, deja, că anumite companii din energie vor fi restructurate, deși au pierderi mai mici, de exemplu, decât Romarm și companiile din subordinea Romarm.

