Daniel Băluță, candidatul PSD la alegerile din 7 decembrie 2025, și candidata independentă susținută de AUR, Anca Alexandrescu, conduc în intențiile de vot ale bucureștenilor (separați de 0,1%), urmați foarte aproape, la 1,5%, de Ciprian Ciucu, arată datele unui sondaj de opinie realizat de către institutul AtlasIntel pentru HotNews. Într-un sondaj AtlasIntel din urmă cu două săptămâni, Ciucu deschidea clasamentul, Băluță era pe 2, iar Alexandrescu era pe locul 3.�
Cercetarea a fost realizată în perioada 27-30 noiembrie, pe un eșantion de 2.964 de respondenți din București.
Potrivit sondajului AtlasIntel, primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, este creditat cu 23,3% și este urmat de Anca Alexandrescu, cu 23,2%. La 1,5% procente în urma lor se află primarul PNL Ciprian Ciucu, creditat cu 21,7%. Pe locul 4 se află candidatul USR, Cătălin Drulă, cu 15,5%, urmat de candidata SENS, Ana Ciceală, cu 8,4%.

