08:59 Cum își va achita CE Oltenia certificatele de carbon

blank
[post-views]

Daniel Burlan, fost președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, susține că nu vor fi probleme privind achitarea certificatelor de carbon aferente anului 2026, întrucât au mai rămas bani din ajutorul de stat de peste 1 miliard de euro, prevăzut în planul de restructurare.

„Vom avea sumele rămase și vor putea fi folosite pentru plata certificatelor de CO2 pentru 2026. Acestea vor putea fi achitate până în toamna anului 2027. Deci va exista o oarecare stabilitate. Din câte știu eu, mai sunt bani din ajutorul de stat. Rămâne de văzut cum se va proceda în anii care vor mai rămâne, adică până în 2029, ce soluții se vor propune, în funcție de energia produsă și de noxele emise”, a declarat Burlan în presa locală.

Complexul Energetic Oltenia va funcționa cu 5 grupuri până la finalul lunii august 2026 și cu 3 grupuri energetice până la finalul anului 2029.

Articole similare:

După o perioadă cu tăieri și austeritate, primarul liberal al comunei Urdari, Mihai Calotă, nu se așteaptă...

[post-views]

Bulgarii au protestat, din nou, față de planul bugetar pentru 2026, primul elaborat în euro înainte ca...

[post-views]

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, considerat un candidat apropiat de preşedintele Nicuşor Dan, a anunțat, marți dimineață, că...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: