Economia României a intrat pe o scădere ușoară, în al treilea trimestru al acestui an, deși, per total, pe primele 9 luni, a existat o creștere ușoară. În august a fost majorat TVA, iar guvernul a anunțat, în aceste luni, numeroase măsuri fiscale, care au pus frână consumului.
Astfel, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,2% în al treilea trimestru din 2025, comparativ cu trimestrul anterior, anunță Institutul Național de Statistică. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2024, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,4%.
Scăderea din trimestrul 3 nu înseamnă recesiune. O recesiune are loc atunci când PIB-ul scade timp de două trimestre consecutiv (6 luni).
Per total, în primele 9 luni ale anului 2025, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,8% comparativ cu primele 9 luni din 2024, pe seria brută, şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.
INS a anunțat totodată că a recalculat creșterea din primele două trimestre ale anului. Avansul a fost ușor mai mare decât cel calculat inițial (+0,1%) în primul trimestru din 2025. În schimb, în al doilea trimestru, creșterea economică a fost mai mică decât cea calculată inițial (-0,2%), arată economedia.ro.

