14:46 Investițiile Aparegio, pe fonduri europene, cu peste 75% din graficul de execuție

blank
[post-views]

Aparegio Gorj a realizat o trecere în revistă a evoluției investițiilor pe fonduri europene. Este vorba despre contractele de lucrări prinse pe “Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj”. Mai mult de jumătate din contractele aflate în derulare are procent avansat de execuție, beneficiarii acestora fiind, evident, abonații operatorului.

”Cele mai avansate contracte de lucrări sunt pe zona Novaci. Astfel, novăcenii vor beneficia, în curând, de o stație de epurare a apelor uzate, nouă, modernă și care îndeplinește toate criteriile europene, fiind vorba aici de CL 18 cu un procent de execuție de 95%. Un procent aproximativ similar, 93%, se regăsește si la CL 9, care așa cum spune și denumirea contractului se referă la extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare pe toată zona Novaci.

Și motrenii se numără printre gorjenii care vor beneficia de investiții finanțate prin fonduri europene, bani ajunși în județ prin intermediul operatorului. În cadrul contractului de lucrări CL 16, finalizat, au fost în vizor pentru modernizare stații de tratare si epurare și lucrări la sursele de apă. Se lucrează la foc automat și pe alt contract, CL 7 (75,92%), care vizează stații de pompare noi și conducte de refulare dar și rețele de apă și canalizare.

Veștile bune sunt și pentru locuitorii din Târgu-Cărbunești. În derulare, există lucrări pe CL 11(79%) și vorbim despre 3 stații de pompare (Ștefănești, Pojogeni Valea Rea , Pojogeni Cerăt), rețelele de apă reabilitate dar și altele noi precum si conducte de transport noi. În paralel, se lucrează și pe CL 10(93%) unde sunt prevăzute 3 stații de pompare noi, conducte de refulare și rețele de apă și canalizare în Târgu-Cărbunești dar și cartier Cărbunești Sat.

Și bumbeștenii au un contract finalizat,CL 5, în urma căruia 216 familii au fost branșate la apă și alte 179 racordate la canalizare în orașul Bumbești-Jiu .Astfel, contractul a constat și în extinderea rețelelor de apă și canalizare, stație de pompare Lăzărești, stație de repompare Pleșa și stații de pompare ape uzate.

Vești bune sunt și pentru Turceni și Rovinari. În cadrul CL 14 (88,50%) aproximativ 1400 sute de familii vor beneficia de canalizare nouă la Turceni. Investițiile pe Rovinari s-au încheiat săptămână trecută fiind reabilitată rețeaua de canalizare și realizată o stație de pompare .

Finalizăm această radiografie parțială a investițiilor operatorului Aparegio Gorj cu CL1 (95%). „ Proiectare și execuție sistem SCADA și sistem integrat de management Târgu-Jiu”. Scopul investiției îl constituie creșterea randamentului de funcționare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare, reducerea cheltuielilor operaționale respectiv creșterea calității serviciului de furnizare a apei consumatorilor abonați.

În rândurile de mai sus au fost amintite doar o parte din cele 26 de contracte de lucrări, 2 contracte de furnizare și 4 contracte de servicii cuprinse în proiectul major PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚUL GORJ, contract a cărui valoare totală a fost de 1.080.673.346,54 lei respectiv 223.058.403 euro. Perioada următoare va aduce cu siguranță și alte evoluții tehnice în contractele de lucrări în curs de execuție și vom reveni cu un update necesar, în informarea utilizatorilor.

Viitorul sună bine… cu fonduri europene

Aparegio Gorj își manifestă în permanență preocuparea pentru dezvoltarea durabilă, lucru ce se reflectă în activitatea și planurile operatorului pe termen lung. Master Planul de investiții al operatorului de apă/apă uzată pentru următorii 30 de ani cu o valoare estimată de aproximativ 481.318.090 euro (valoare fără TVA) a fost aprobat în luna martie a acestui an, principala investiție prevăzută o reprezintă realizarea sistemului centralizat la nivel județean prin care se rezolvă problema apei în întreg județul Gorj. Astfel, se propune alimentarea cu apă de suprafață din acumulările hidroenergetice Valea Mare si Vâja – Clocotiș prin construirea a două captări, fiecare captare având câte o stație de tratare conectată prin conducte de aducțiune, precum și conductele de transport apă tratată către comunitățile beneficiare” transmite operatorul.

Articole similare:

Lucrările sunt blocate și-n orașul Rovinari, ca urmare a deciziei guvernului de a nu mai primi situații...

[post-views]

Vom merge până în pânzele albe pentru deblocarea investițiilor la microhidrocentralele de pe Jiu, anunță deputatul PSD...

[post-views]

”Marea problemă a Gorjului este că niciodată forțele politice n-au reușit să se pună la aceeași masă....

[post-views]

Un tânăr, de 27 de ani, din comuna Bălești, a ajuns în arestul Inspectoratului Județean de Poliție...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: