Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, lider al organizaţiei PNL Mehedinţi, a anunţat, joi, că s-a constituit Coaliţia PSD-AUR la Mehedinţi, după ce, ”cu ajutorul auriştilor, PSD şi-a votat vicepreşedintele Consiliului Judeţean”. Fostul ministru al Energiei acuză liderii PSD că, pentru propriul câştig electoral, sunt în stare să vândă viitorul ţării şi să se alieze cu partidul condus de „copilul lui Putin”.
”Coaliţia PSD – AUR s-a constituit deja la Mehedinţi! Cam atât ţin cuvântul şi promisiunile pesediştilor: de aseară până azi! Cu ajutorul auriştilor, PSD şi-a votat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi! Aladine, Aladine cum vine asta? Ca să nu mai vorbim şi de faptul că, la Tâmna, ai stat cot la cot cu liderul AUR Mehedinţi Koler”, spune Virgil Popescu într-o postare pe Facebook.
Liberalul arată că ”acţiunile politice vorbesc de la sine: coaliţia PSD – AUR e deja constituită, iar pesediştii încearcă, din nou, să fraierească românii!”.
”Este vital ca cetăţenii să nu se lase amăgiţi de vorbe, pentru că liderii PSD demonstrează că, pentru propriul câştig electoral, sunt în stare să vândă viitorul ţării, să se alieze cu partidul condus de copilul lui Putin şi să ne expună unor influenţe nefaste, care ar eroda democraţia şi libertatea noastră! Pesediştilor am un mesaj pentru voi: NU NE MAI AURIŢI! Vrem prosperitate pe bune! Nu POLEIALĂ otrăvită cu aurişti!”, transmite Virgil Popescu.