Deputatul Radu Miruţă, preşedintele USR Gorj, a prezentat dovada că excavatorul 09, înghiţit de alunecarea de teren de la Cariera Pinoasa, din data de 2 august, avea front de lucru până în anul 2027, nefiind retras, aşa cum a susţinut conducerea Complexului Energetic Oltenia, într-un comunicat de presă.
„Fișa de lucru a excavatorului prăbuşit la Pinoasa arată că acesta avea front de lucru până în 2027 şi nu era retras, aşa cum mințea, după incident, conducerea vinovată a companiei. Pe documentele lor, cum le place PNL-iștilor şi PSD-iştilor de la CE Oltenia, care vor să pună batista pe ţambal în cazul accidentului de la Pinoasa, pentru care încă nimeni nu a fost tras la raspundere. După ce incompentenţa managerială s-a prabuşit peste ei, conducerea companiei spunea public că excavatorul 09, cel înghiţit de malul de pământ, era scos din uz şi nu mai avea front de lucru. Scuze de oameni vinovaţi, care nu ştiu ce să mai mintă. Că nu era scos din uz, că cei din CEO au trimis un comunicat de presă mincinos, am arătat pe documente. Acum, vedeţi documentul oficial, ştampilat şi asumat de conducerea companiei, cu privire la planul de lucru al mastodontului înghiţit de pământ. 3.300.000 mc de cărbune pe an avea sarcina acest excavator prăbuşit din vina unor tiriplici numiţi politic. Conducerea asta a CEO este împărţită între PNL şi PSD, însă doar la beneficii. La vinovăţie, vor să spună că nu e nimeni. Doar că nu-s isteți şi se încurcă în minciuni” a notat Miruţă pe Facebook.