Fiul și doi dintre nepoții fostului inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Ion Işfan, în prezent director al Casei Corpului Didactic, au fost răniţi în accidentul produs la ieşirea din satul Cocoreni al comunei Bâlteni. Tinerii veneau de la București la Târgu Jiu pentru înmormântarea bunicului lor, prof. Dumitru Ișfan, care a decedat la Galați, pe patul de spital.
Ion Ișfan a spus că mașina a fost grav avariată, fiind uimit cum șoferul, fiul său, și cei doi pasageri au scăpat cu viață.
“Am văzut mașină, este pe platforma, vă spun că Dumnezeu și tata de acolo de sus i-a salvat pe toți trei. Tata a murit ca să îi salveze pe ei, nu am altă explicație. Fiul meu este un șofer precaut, nu circula cu viteză, dar nu își explică nici acum ce s-a întâmplat. A derapat, nu avea 70 de kilometri la oră. S-a oprit în capul de pod”, a declarat Işfan, arată progorj.ro.
Într-o situație un pic mai complicată s-ar afla Elena Ișfan care s-a lovit în zona pieptului. Fiul lui Ion Ișfan are lovituri în zona feței și a genunchilor și și-a pierdut un dinte în urma impactului. Verișorul său, Marius se pare că ar avea o mână ruptă. Ion Ișfan susține că s-a cerut transportarea Elenei la spitalul din Craiova.