Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență, care obligă angajații pensionari din spitale și instituții publice să plece automat din funcție. Nu s-a luat în calcul şi care ar fi impactul acestei decizii.
Primii care au atras atenția că impactul ar fi unul foarte negativ sunt managerii de spitale, care riscă acum să rămână fără medici. După ce a fost întrebat de această situație de Digi 24, ministrul Sănătății a transmis o solicitare către DSP-urile din țară, ca să afle cât personal medical ar pleca în urma acestei decizii.
Ordonanța afectează personalul contractual din toate instituțiile publice, dar cel mai grav afectat este cel din sistemul sanitar. Conform managerilor spitalelor, situația este deosebit de gravă. Este vizat personalul care are emisă o decizie de pensionare, chiar dacă a făcut solicitare ca pensia să nu îi fie plătită. Aceste persoane vor pleca acasă pentru că această ordonanță este deja publicată în Monitorul Oficial și produce efecte.
Un exemplu concret este cel de la Institutul de Boli Cardiovasculare din București. Conducerea a trimis, deja, un memoriu ministrului Sănătății, care arată că, începând de miercuri, efectele OUG sunt că 20 din 100 de medici vor pleca. Asta înseamnă că nu vor mai putea fi asigurate gărzile pentru marile urgențe cardiovasculare din București și din sudul României. De asemenea, pensionarea a trei medici de anestezie și terapie intensivă face imposibilă acoperirea urgențelor zilnice, iar plecarea a șase cardiologi va afecta sever activitatea de gardă în cele patru secții de Cardiologie ale spitalului.
Federaţia SANITAS transmite, marţi, că OUG 9/2025, care interzice prelungirea contractelor de muncă ale angajaţilor care sunt şi pensionari, chiar dacă au optat pentru suspendarea plăţii pensiei, adânceşte şi mai mult criza din sistemul medical şi cel de asistenţă socială.
- „Blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi şi dornici de muncă. După blocarea angajărilor în sistemul bugetar prin ordonanţa trenuleţ, o nouă ordonanţă adânceşte criza în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. Deşi atragem atenţia, de ani de zile, asupra lipsei grave de personal specializat şi auxiliar din SĂNĂTATE şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ”răspunsul” legislativ la îngrijorarea noastră şi la dovezile de burn-out ale angajaţilor din aceste sisteme este constant acelaşi: blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi şi dornici de muncă”, spun sindicaliştii.