Incidentul major de rețea, care a condus la o pană de curent în rețelele din Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și la o pană de curent parțială în Croația, nu a avut impact în Sistemul Electroenergetic Național al României, potrivit Transelectrica.
”Incidentul major de rețea din partea de sud-est a sistemului energetic al Europei continentale, care s-a produs ieri, 21 iunie 2024, și care a condus la o pană de curent în rețelele din Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și la o pană de curent parțială în Croația, nu a avut impact în Sistemul Electroenergetic Național al României și în niciunul dintre sistemele electroenergetice vecine. Incidentul este analizat la nivelul Asociației Europene a Operatorilor de Transport și Sistem din Europa (ENTSO-E), entitate care gestionează funcționarea rețelei europene interconectate. În condițiile meteorologice extreme de vreme caniculară anunțată pentru aceste zile, Transelectrica monitorizează îndeaproape funcționarea în siguranță a rețelei electrice de transport naționale” a transmis, sâmbătă, compania.