Un individ, de 54 de ani, din comuna Bâlteni, a fost arestat pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual două fetiţe, de 5 şi 6 ani.
„La data de 16 august a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apelul 112, de către o femeie, de 25 de ani, din Peșteana Jiu, cu privire la faptul că fiica sa, de 6 ani, ar fi fost agresată sexual.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 54 de ani, din comuna Bâlteni, sat Peșteana Jiu, ar fi fost găsit în curtea locuinței femeii, având pantalonii coborâți la nivelul gleznelor, iar fiica acesteia, de 6 ani, se afla în fața bărbatului și prezenta o stare de neliniște.
În continuarea verificărilor, s-a stabilit faptul că, în curtea aceluiași imobil, bărbatul ar fi agresat și o altă minoră, de 5 ani, atingând-o în zone intime, fără a se putea stabili cu exactitate intențiile acestuia. Totodată, bărbatul în cauză a sustras 15 lei, bani pe care minora de 6 ani i-ar fi lăsat pe o masă aflată în curtea locuinței.
În cauză s-a întocmit un dosar penal, iar la data de 17 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au continuat urmărirea penală faţă de bărbatul de 54 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, furt calificat și violare de domiciliu, față de acesta fiind luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Ulterior, polițiștii l-au prezentat pe bărbat Judecătoriei Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile și reintroducerea în arestul IPJ Gorj” informează Poliţia Gorj.